joi, 13 aprilie 2017

James Ensor - Beţivilor - aniversare

ANIVERSAREA PICTORULUI JAMES SIDNEY EDOUARD BARON ENSOR

Casa cu însemnul soarelui

Există o casă cu un soare pe poartă
În New Orleans, în oraşul meu,
O casă care a ruinat mulţi tineri sărmani
Şi, Doamne, unul dintre aceştia sunt eu.


Mama era croitoreasă
În casa-nsemnată şi-mi cosea jeans,
Tata dădea prea rar pe acasă,
Fiind unul dintre cei mai mari beţivi din New Orleans.

Un beţiv are o sticlă şi-o valiză
Şi o pereche de cărţi de joc,
Nu-i fericit decât atunci când bea,
Când uită de timp şi de noroc.

Mama are grijă de ceilalţi copii,
Să nu facă ce am făcut eu,
Trăieşte în casa cu însemul soarelui,
În păcate ce-o apasă greu.

Cu-n picior sunt aici pe peron,
Cu celălalt de-un tren mă agăţ,
Mă-ntorc înapoi la New Orleans,
Cu cătuşe şi lanţuri, cu tot.

Mă întorc cu memoria la New Orleans,
Cu sufletul rupt, într-o casă
Cu însemnul soarelui sculptat pe poartă,
Unde nimeni nu mă aşteaptă.

O casa cu un soare pe poartă,
În New Orleans, în oraşul meu,
O casă care a ruinat mulţi tineri sărmani
Şi, Doamne, unul dintre aceştia sunt eu.

cântec interpretat de The Animals


----------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: James Ensor
Titlul: Beţivilor
Titlul original:The Drunkards
Data:1883
Stilul: impresionism
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
James Sidney Edouard, Baron Ensor (13 aprilie 1860 – 19 noiembrie 1949) a fost un pictor si grafician belgian, cu importante influente asupra expresionismului si suprarealismului si care a trait in Ostend aproape tot timpul vietii. Artistul a fost asociat cu grupul Les XX.Sarac fiind, James Ensor a parasit scoala la varsta de15 ani si a inceput pregatirea artistica cu doi pictori locali . Intre 1877 si 1880 a studiat la Academia Regala de Arte Frumoase din Brussels. Prima expunere a lucrarilor sale a fost in 1881.Intre 1880 si 1917a avut propriul sau atelier de pictura in casa parinteasca.Singurele sale calatorii au fost trei calatorii de documentare la Paris, Londra si in Olanda.In anul 1800 multe dintre lucrarile sale au fost respinse fiind considerate scandaloase, mai ales pictura „Entry of Christ into Brussels” (1888-89), dar aceasta pictura a continuat sa fie expusa si, treptat, a fost acceptata si aclamata.
A ramas in Ostend in timpul Celui de-al Doilea Razboi Mondial in ciuda sfaturilor prietenilor sai si cu riscul bombardamentelor. La varsta sa inaintata a fost unul dintre cetatenii belgieni onorati, iar plimbarile sale zilnice au fost o prezenta familiara in Ostend. A murit dupa o scurta suferinta in 19 noiembrie 1949.

Nicolae Tonitza - Veronica

ANIVERSAREA PICTORULUI ROMANA NICOLAE TONIZA

* * *

în timp de primăvară
flori purpurii
galben-strălucitor
îmbrățișate.
iubirea
dorul
gîndurile mele
gîndurile tale
plutesc încandescente pe cerul celest.



iubim pe furiș.
nu te poți vindeca
de-atîta bucurie
într-o fărîmă de timp.

așa se întîmplă în ora noastră
de vis.

(cav)



----------------------------------------------------------------------------------------
„Căci un artist, mai înainte de a produce, contemplă; contemplă timp îndelungat, contemplă cu smerenie natura care-l înconjoară; viaţa care se agită în juru-i şi din care el face parte cu tot sufletul şi tot trupul lui”
Citat de Nicolae Tonitza
----------------------------------------------------------------------------------------



Pictor: Nicolae Tonitza
Titlul: Veronica
Titlul original: Veronica
Data:
Stilul: Post-impresionism
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste:
Date despre pictor:
Nicolae Tonitza (13 aprilie 1886, Bârlad – 26 februarie 1940, Bucureşti) a fost un pictor şi grafician român, interpret al „tristeţelor luxuriant colorate” şi al unor sincere simţăminte de revoltă mocnită şi îndelung resemnată.
La fel ca şi în cazul altor artişti, viaţa lui Tonitza se împleteşte cu creaţia sa. S-a născut la 13 aprilie 1886 la Bârlad, primul dintre cinci copii ai Anastasiei şi ai lui Neculai Toniţă. În 1902 părăseşte Bârladul pentru a se înscrie la Şcoala naţională de Belle-Arte din Iaşi, avându-i printre profesori pe Gheorghe Popovici şi Emanoil Bardasare (dar nu va putea să îşi ia diploma de absolvire deoarece participă în ultimul an la o grevă a studenţilor).
În 1903 cunoaşte Italia, în cadrul unei excursii a studenţilor de la Arheologie din Bucureşti, condusă de profesorul Grigore Tocilescu. Vacanţa următoare rămâne în ţară, unde, împreună cu alţi colegi, zugrăveşte biserica din sat.Pridvorul bisericii a fost pictat in 1835 de pictori amatori.
Manastirea Durau.Pronaosul, naosul si altarul au ramas nepictate pana in 1935, cand, prin stradania doctorului Paul Gotcu si cu sprijinul credinciosilor, interiorul va fi impodobit cu pictura in ceara, executata de studenti si absolventi ai Academiei de Arte Frumoase din Iasi – printre ei si Corneliu Baba – calauziti de dascalul lor, Nicolae Tonitza.

Sir Thomas Lawrence - Princess Caroline Ferdinande of Bourbon-Two Sicilies , Duchess of Berry



am avut un vis

toată noapte 
am visat numai trandafiri
îmbrațișați.


o singură petală
sa zbătut
în sufletul meu
și nu m-a lăsat
să dorm.

(cav)



----------------------------------------------------------------------------------------
Pictor: Sir Thomas Lawrence
Titlul: Princess Caroline Ferdinande of Bourbon-Two Sicilies , Duchess of Berry
Titlul original: Princess Caroline Ferdinande of Bourbon-Two Sicilies , Duchess of Berry
Data:
Stilul:
Mod de realizare:
Dimensiunea:
Unde se gaseste:

Date despre pictor:
Sir Thomas Lawrence (13 aprilie 1769 – 7 ianuarie 1830), pictor englez renumit pentru portretele sale, chiar daca a pictat si tablouri cu subiecte narative. Tatal sau avea un han, mai intai la Bristol, apoi la Devizes, iar de la varsta de sase ani, Lawrence era prezentat clientilor hanului ca un copil talentat in schitarea portretelor lor si declamarea discursurilor lui Milton. In 1779 au fost nevoiti sa plece din Devizes fiindca n-a mai mers afacerea, talentul lui Thomas incepand sa fie principala sursa de venit a familiei. In 1784 a castigat premiul si medalia de argint al Societatii de Arta pentru un desen in creion dupa lucrarea „Transfigurare” a lui Raphael, dupa aceea a inceput sa picteze in ulei.